MAGAZIN : Aviatia militara iugoslava si OZN-urile
(DAN D. FARCAS)
(Continuare)
"Vanatoare de vrajitoare"
Jurjevic si celalalt "pilot momeala", au rupt atunci tacerea radio si au schimbat impresii cu privire la ceea ce vedeau. Jurjevic a accelerat, a incetinit, a facut miscari de evitare, dar OZN-ul pastra fata de el o distanta constanta, de exact 10 kilometri. Operatorul radar care urmarea avionul lui Jurjevic nu vedea OZN-ul pe ecran, desi acesta era vizibil si de la sol. OZN-ul a disparut in cele din urma deasupra Marii Adriatice. Jurjevic a depus un raport la Comandamentul Apararii Aeriene, impreuna cu o sugestie - data viitoare sa fie folosite avioane mai mari, anume MiG-uri 21.
In urmatoarea misiune de antrenament, care a implicat sase perechi de avioane, plus MiG-uri venite de la alte baze, Jurjevic si echipa sa au constatat, din nou, aparitia unui OZN la 50 minute dupa ce avioanele momeala au decolat. MiG-urile au plecat in urmarire si, in cel putin un caz, pilotul a vazut tinta pentru un moment pe radarul sau, dupa care insa a pierdut-o din vedere.
Jurjevic a luat o multime de bobarnace dupa acest exercitiu - "unii glumeau, spunand ca suntem la vanatoare de vrajitoare" - asa ca a decis ca a fost suficient. In imposibilitatea de a categorisi OZN-ul ca o amenintare, el a ordonat subordonatilor "sa-l ignore, deoarece nimeni nu se putea apropia de OZN la o distanta mai mica de 10 kilometri" si "nu existau semne ca ar fi periculos".
Dar imediat dupa aceasta, OZN-ul a aparut inca o data deasupra de Titograd. S-a apropiat de aeroport, starnind emotie pe teren si in aer. Dar Jurjevic a adoptat de data aceasta politica negarii. "Oamenii ma priveau cu suspiciune si un comandant de escadrila m-a abordat si mi-a spus ca 100 de persoane stau si se uita la OZN si ca eu sunt singura persoana care nu-l pot vedea. I-am raspuns cu voce tare, asa ca sa ma auda si altii, ca eu nu vad nimic, pentru ca nu vreau sa-l vad, asadar toata lumea ar trebui sa se abtina sa mai comenteze si sa-si faca treaba ca de obicei. La scurt timp dupa ce a aparut deasupra aeroportului, OZN-ul si-a stins luminile si a disparut pentru totdeauna".
Iata o deschidere psihologica rara, relatand ce se poate intampla atunci cand militarii recunosc inutilitatea alungarii OZN-urilor. Bill Cox se intreba cat de multe versiuni ale acestei "dileme Jurjevic" au fost jucate de comandantii militari din intreaga lume? Cel putin acest OZN i-a dat omului o pauza, oprindu-se sa-l mai necajeasca.
Giuliano Marinkovic amintea, in cateva postari din iunie 2014, ca povestile OZN ale aviatiei militare iugoslave nu se opresc aici. In seara zilei de 16 august 1977, un avion de pasageri Fokker-227 al companiei Pan Adria, zbura de la Zagreb (Croatia) la Belgrad (Serbia), avand la mansa pilotul Dobroslav Džeba, alaturi de Stanko Naletilic inginer de zbor. Cu putin timp inainte de a se apropia de Belgrad, echipajul avionului a raportat o lumina rosie intensa care ii urmarea. Obiectul a fost detectat vizual si radar, de retelele militare si civile, ca si de radarul propriu al avionului Fokker. Dupa aterizare, OZN s-a oprit deasupra aeroportului si a ramas acolo pentru mai mult timp. Controlorul sef a fost chemat de urgenta, mai ales deoarece, peste cateva ore presedintele Tito era programat sa plece de la acelasi aeroport la Moscova.
Zborul avionului Fokker a continuat de la Belgrad spre Titograd. Cand s-a ridicat in aer, obiectul misterios s-a luat dupa el. Urmarirea a durat pana spre Valjevo (Serbia). Un alt Fokker a fost trimis de catre controlorul de trafic sa se apropie de OZN. Obiectul neidentificat a accelerat imediat spre al doilea Fokker, care a facut o manevra pentru a evita o coliziune. Atunci obiectul s-a oprit, apoi s-a intors inapoi spre Belgrad si n-a mai fost vazut. Intregul incident a durat aproximativ doua ore.
Marinkovic scrie ca are confirmarea mai multor martori, ca de la o baza militara din apropiere au fost trimise, in urmarirea OZN-ului, MiG-uri, cu ordinul de a deschide focul. Acestea s-ar fi prabusit, iar pilotii ar fi murit. El adauga ca totusi martorii ezita sa iasa in public cu tot ce cunosc despre acest caz, pentru a nu-si ruina credibilitatea. Tot Marinkovic remarca faptul ca oamenii considera ca este mai usor sa impartaseasca ceea ce cunosc, abia dupa mai multi ani de la evenimente. El spune in continuare ca acestia n-ar trebui sa se mai teama, odata ce natiunea in care au servit anterior nu mai exista.