"Rabla" a fost cel mai de succes program din 2007
Monitorul de Galati
Luni, 7 Ianuarie 2008
1084
Printre cele mai mari reusite pe care Ministerul Mediului si le-a trecut in cont in anul care a trecut se numara programul de reinnoire a parcului auto, precum si campania de colectare selectiva a deseurilor electrocasnice si elctronice.
Unul dintre cele mai mari succese ale anului 2007 pentru Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD) il reprezinta programul de reinnoire a parcului auto "Rabla 2007", care a costat 50 de milioane de lei si a scos din circulatie aproape 16.500 de masini uzate, in 2007, a declarat, intr-o conferinta de presa, ministrul de resort, Attila Korodi, care a prezentat bilantul activitatilor anului 2007 la nivelul ministerului.
"Asta inseamna 400.000 de kilograme de monoxid de carbon in minus din aer, adica 400.000 de kilograme de substante toxice in minus. Dar mai inseamna si debarasarea de numeroase alte tipuri de deseuri, pe care aceste autoturisme vechi le genereaza", a explicat Korodi.
Sumele pe care Guvernul le va incasa, in 2008, din taxa de prima inmatriculare nu vor fi mai mari decat in 2007, existand sanse ca aceasta valoare sa se reduca, a spus ministrul. "Sumele din aceasta taxa vor fi folosite pentru proiecte ale MMDD, precum reinnoirea parcului auto, infiintarea de parcuri si spatii verzi in localitati, construirea de piste de biciclete sau cofinantarea de proiecte de energii regenerabile", a spus ministrul Mediului.
Legat de programul "Rabla 2008", Korodi a aratat ca tinta va fi crescuta la 30.000 de autovehicule (fata de 16.444 de unitati in 2007), prima de casare ar putea ajunge la 4.000 de lei (fata de 3.000 de lei in prezent), iar programul s-ar putea extinde si pentru tractoare. "In dorinta noastra de incurajare a mijloacelor nepoluante de transport, am initiat o hotarare de guvern care obliga autoritatile locale sa construiasca anual piste pentru biciclete, pe langa infrastructura clasica de transport", a spus ministrul, care considera un act de curaj folosirea bicicletelor in situatiile actuale.
"Marea debarasare", o alta reusita
Prin campania "Marea debarasare", pe 3 noiembrie, implicand autoritatile locale din 110 localitati, s-au strans 600 de tone de deseuri electrice si electronice, ceea ce reprezinta jumatate din intreaga cantitate stransa in Romania in anul 2006. Ministrul a mentionat ca o noua astfel de campanie ar putea avea loc in martie 2008. "In anul 2007 am avut in derulare proiecte-pilot pe sistemul de colectare selectiva a deseurilor in 149 de localitati din tara si in sectoarele 1, 3, 4, 5, 6 din Bucuresti si am finantat, prin Fondul pentru Mediu, 11 proiecte pe deseuri, inclusiv cele periculoase. Planurile regionale de gestiune a deseurilor au devenit obligatorii, iar ele vor fi completate de planurile judetene, prin care autoritatile locale isi vor asuma obligatiile ce le revin in acest sector", a spus ministrul.
Korodi a trecut la capitolul realizari si aprobarea, de catre Comisia Europeana, a Programului Operational Sectorial (POS) Mediu. "POS Mediu este acel program care a primit cea mai mare nota din partea Uniunii, dintre toate programele operationale trimise de tara noastra catre Comisia Europeana", a spus ministrul. Dupa cateva luni de la aprobare, MMDD a trimis Comisiei patru aplicatii de proiecte pentru judetele Cluj, Salaj, Giurgiu si Calarasi, cu o valoare a investitiilor de 470 de milioane de euro.
"Am finalizat si ghidurile pentru axele prioritare 1 - ape, 2 - deseuri si 4 - protectia naturii. Am depus demersuri in urma carora sunt in curs de infiintare 24 de mari operatori regionali pe ape si deseuri, fara de care fondurile mari europene nu pot fi accesate", a precizat Korodi.
O alta realizare a MMDD in 2007 este proiectul de imbunatatire a calitatii mediului din Romania prin crearea de spatii verzi in localitati. In total au fost finantate 102 proiecte, in valoare totala de 60 de milioane de lei. Autoritatile locale au fost obligate sa creasca suprafetele verzi pana la 20 de metri patrati pe cap de locuitor pana in 2010 si la 26 de metri patrati pe cap de locuitor pana in 2013.
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
1084
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
1084
TVR
Luni, 3 Februarie 2025
1084
Antena3
Luni, 3 Februarie 2025
1084